Un copil sare si topaie, lovindu-se de pereti, transformand sala de clasa sau propria casa intr-o arena. Un altul nu poate citi sau memora tabla inmultirii sau se rataceste adeseori pe coridoarele scolii pentru ca incurca stanga cu dreapta. Altul nu poate arunca sau prinde o minge si se impiedica la tot pasul,fiindu-i greu sa navigheze prin spatiul inconjurator. Apoi mai sunt si acei copii care au caderi nervoase si emotionale deoarece sunt cronic prea stimulati sau excitati de lumina si zgomot. Toti acesti copii sufera de ADHD (attention deficit hyperactivity disorder), dyslexia (copilul are probleme de invatare: dificultate in recunoasterea si intelegerea limbajului scris) si dyspraxia (incoordonare musculara totala sau partiala).

Intre anii 1976-1993 aceste probleme de invatare, "learning disabilities", au crescut de trei ori in Statele Unite.
Este curios ca aceste cazuri sunt tipice in America de Nord si mult mai putin in Europa. Copiii cu probleme ADD sunt aproape absenti in restul lumii, inclusiv in Japonia, o alta tara puternic industrializata. Cu toate acestea copiii japonezi crescuti in America de Nord sunt afectati in aceeasi masura ca si cei americani.

Aceasta curiozitate a inceput sa fie rezolvata pe la inceputul anilor 1970, iar solutiile si raspunsurile au fost publicate in 1981 in IPOTEZE MEDICALE (vol.7) ,de catre o bunica, Vicky Colquhoun si fiica ei Sally Bunday din Anglia. Ele nu au avut o pregatire stiintifica dar aceasta a fost inlocuita de un acut spirit de observatie. Munca lor, dupa aproape 10 ani de ridiculizare, minimalizare sau trecere sub tacere din partea profesionistilor, a initiat o revolutie in psihiatrie. Vicky este acum strabunica, Sally este bunica, iar copilul lui Sally care suferea de ADHD (ca si alte mii de copii) s-a vindecat. Ele au invatat cum sa previna aceasta boala de la primele ei semnale.

Dyslexia e intilnita in randul populatiei intr-un ingrijorator procent de 10%! Adeseori e gresit diagnosticata ca retardare,dar prin tehnici speciale de invatare, "one-on-one teaching", poate ajuta acesti copii sa o depaseasca, in special daca este avuta in vedere inca din anii pubertatii.
Diagnosticul, daca nu chiar rata in care apare ADHD, pare sa creasca exponential asa cum este recunoascut chiar de catre doctorii canadieni.Folosirea medicamentului Ritalin (a carui vinzare aduce multi-bilioane de dolari) a crescut cu 400% din 1995. Ca urmare, Health Canada s-a ingrijorat suficient de mult incat sa deschida o ancheta (Medical Post - 1 Decembrie 1998), ale carei rezultate inca nu au fost facute publice.

ADHD este de obicei tratata cu medicamente stimulente (de ex. Ritalin) deoarece se pare ca temporar acestea au un efect opus aupra copiilor decat au asupra adultilor. Desigur, cind ai de-a face cu o tornada care ravaseste totul in jur, poti ajunge sa accepti si o prescriptie pentru droguri daca doctorul ti-o recomanda. Multi parinti nu stiu insa ca nu exista o mare diferenta intre Ritalin si cocaina. In 1995, "The U.S. Drug Enforcement Agency" a avertizat doctorii in legatura cu asemanarea chimica dintre cocaina si Ritalin. Acesta este clasificat in U.S. ca o substanta clasa II, impreuna cu heroina, morfina, barbituricele si cocaina. Se poate verifica editia curenta a Compendiumului Canadian de medicamente, CPS, paginile 1392-1393, pentru toate detaliile producatorului.

In U.S., 330 milioane doze de Ritalin se iau zilnic, in timp ce in restul lumii se consuma doar 65 milioane pilule pe zi.
Deindata ce un copil atinge varsta pubertatii, efectul Ritalinului se schimba sub influenta transformarilor hormonale, si acesta actioneaza ca un adevarat accelerator, "speed", cu efecte devastatoare: violenta, sinucideri, depresie, etc. Din acest moment,tratamentul se comuta pe Prozac. In luna ianuarie a anului 2000, Asociatia Medicala Americana s-a declarat alarmata de faptul ca exista copii in virsta de 2 ani, tratati cu Ritalin, in timp ce altii la 5 ani sunt deja trecuti pe Prozac. Efectele de lunga durata asupra creierului in dezvoltare sint inca necunoscute deoarece nici un studiu nu a fost efectuat. Exista totusi evidente care arata ca folosirea pe termen lung a Ritalin-ului reduce circulatia singelui spre creier, intrerupe actiunea hormonilor de crestere si poate cauza depresie si insomnie. Novartis, producatorul Ritalin-ului,declara in niste informatii recent publicate: "modul in care actioneaza asupra omului nu este complet inteles…", dar 9 tone din acest produs este inghitit de copii in fiecare an.

Bunica Vicky impreuna cu fiica ei Sally au observat cum copilul lor, care suferea de ADHD, desi mult mai insetat decat alti copii, producea mult mai putina urina. Ce se intimpla cu toata apa bauta, unde ajungea ea? De asemenea au mai observat caci copiii cu ADHD aveau astm, piele si par uscat, in proportie mai mare decat alti copii. Ele au fondat Grupul de sprijin al copiilor hiperactivi din Anglia si au inceput sa observe acesti copii cu foarte mare atentie.Au inceput sa studieze literatura tehnica asupra biochimiei si absorbtiei apei.

Curand au invatat ca pielea are proprietatea de a fi impermeabila datorita actiunii acizilor grasi esentiali care (ca si toate vitaminele dealtfel) trebuiesc zilnic asigurati prin hrana. Au tras concluzia ca acesti copii cu ADHD pierd apa rapid prin piele deoarece mecanismul impermeabilizarii nu functioneaza: acizii grasi esentiali erau in mod cronic eliminati. Prin urmare, pielea lor era mai putin protejata impotriva infectiilor si alergiilor (de aici frecventa eczemelor si a astmei). Pe masura ce studiul lor inainta, au aflat ca acizii grasi esentiali (AGE) din hrana, sunt transformati prin intermediul ficatului si al metabolismului in acizi grasi polinesaturati (AGPN). Acesti AGPN constituie cea mai importanta hrana pentru creier, fara de care perceperea, cunoaserea, memoria, atentia, orientarea in spatiu, precum si ochii nu pot functiona corespunzator.

Vicky si Sally au tras doua importante concluzii:

1: hiperactivitatea se datoreaza unei deficiente in AGE (omega 3 si omega 6).
2: acesti copii nu pot converti AGE pe care ii ingereaza in lungul lant de AGPN de care creierul lor are nevoie.

Nu este nici o surpriza ca pentru medicina clasica, atasata de mitul diagnosticelor high-tech, aceasta explicatie bazata pe nutritie si biochimie a fost total lipsita de sens.
In acest rastimp, un grup de cercetatori din Olanda si-au pus problema sa creeze cea mai completa arhiva de documente medicale din lume. Ei au studiat toate arhivele de la cel de-al II-lea razboi mondial incoace si au descoperit un fapt foarte interesant. In iarna anului 1945 nazistii au blocat toate liniile de aprovizionare cu mancare care intrau in Olanda si jumatate din tara a fost infometata. Documentele aratau ca acei copii nascuti la 4-12 luni dupa periada de infometare, au avut probleme deosebit de grave, care mai tirziu au fost identificate cu ADHD, dyslexia si dyspraxia. Importanta nutritiei, legata de creier si dezvoltarea neurologica, a fost definitiv recunoscuta!

Simultan, geneticienii au descoperit caci cromozomii 1, 6 si 15 determina predispozitia spre dyslexia, iar cromozomii 6,16 si 20 spre ADHD. Alte studii au aratat ca cromozomul 8p22 este "banuit" de transmiterea schizofreniei. Intrebarea era in acest punct, ce anume determina acest potential. Predispozitia genetica este stabilita din perioada sarcinii cand corpul copilului se formeaza si poate sa apara datorita lipsei de AGE in dieta mamei sau a unor infectii virale in timpul sarcinii.

Dr. Jackie Stordy de la Universitatea din Surrey, impreuna cu Dr. David Horrobin, au confirmat la sfirsitul anului 1980, ca lipsa AGE din organism atrage dupa sine "learning disabilities" precum si schizofrenia. Deci, Vicky si Sally avusesera dreptate: in vreme ce legile si mecanismul dezvoltarii creierului sint genetic determinate, enzimele care construiesc creierul si faciliteaza toata activitatea mentala, nu pot sa-si indeplineasca rolul fara AGE si AGPN.

Cercetarile pe aceasta tema au explodat dintr-o data. Guvernul britanic si-a asumat inaltul obiectiv de a supraveghea 17.000 de copii de la intrarea in scoala pe parcursul a cativa ani. S-au monitorizat analize de sange minutioase precum si teste comportamentale demne de incredere, care sa identifice care copii sunt predispusi la acest tip de probleme. S-au luat masuri de remediere a nutritiei si de completare cu AGE, iar succesul inregistrat a fost imens.

In 1995, in U.S.A., Purdue University a facut publice rezultatele unor studii care au adus dovezi de necontestat in ceea ce priveste importanta AGE. Cand cercetarile au aratat ca laptele matern este bogat in AGE iar laptele praf pentru sugari nu contine deloc, (rezultand de aici importante diferente in IQ), The American Society for Nutritional Science a inaintat un raport catre Federal Drug Administration in 1998, in urma caruia s-au luat masuri de introducere a AGE in formula laptelui praf pentru sugari.

O data incepute, (biochimistii din intreaga lume studiind acum efectele AGE), descoperirile pe aceasta tema s-au inmultit cu o viteza uimitoare: in depresia clinica de exemplu se pare ca lipseste un tip specific de AGPN si prin suplimentarea lui s-au obtinut imbunatatiri dramatice. Descoperiri similare au fost facute in legatura cu bolile de inima de catre cercetatorii uriasei industrii farmaceutice Hoffman-La Roche. La fel pentru artrita, osteoporoza si anumite boli autoimune cum ar fi scleroza multipla. Primul manual medical pe aceasta tema a fost publicat in 1999 in Anglia (Phospholipid Spectrum Disorder in Psychiatry), si contine toate contributiile scolastice ale cercetatorilor din intreaga lume, printre care si ale catorva canadieni. Aceasta este o carte pe care parintii ar trebui sa o recomande doctorului, inainte de a accepta o prescriptie de Ritalin pentru copilul lor.

In articolele viitoare voi arata care este tratamentul homeopat si naturopat al ADD. (Adaptare dupa un articol despre cercetarile efectuate asupra acizilor grasi esentiali).